Alex Namaste Scrie

Articol de @Alex_Namaste. Urmărește-mă și pe Instagram.
Articol publicat inițial pe @Schimbarea suntem NOI.

La un deceniu după incendiul devastator din clubul Colectiv, România se confruntă cu aceeași nepăsare sistemică. Spitalele pentru mari arși rămân doar pe hârtie, infecțiile nosocomiale continuă să facă victime, iar tragediile se repetă sub aceleași guverne ce promit, dar nu reformează.

Rezumat: Au trecut aproape 10 ani de la tragedia din clubul Colectiv, unde 64 de persoane și-au pierdut viața, iar altele peste 100 au fost grav rănite libertatea.ro. În acea toamnă a anului 2015, românii au ieșit în stradă revoltați, strigând „Corupția ucide”. Autoritățile au promis reforme urgente: spitale moderne pentru marii arși, condiții sigure în unitățile medicale, responsabilitate și dreptate pentru victime. Astăzi, realitatea arată dezolant de similară cu cea din 2015. România nu are nici acum un centru funcțional pentru mari arși, dispunând de doar 18 paturi adecvate pentru cei cu arsuri gravestirileprotv.ro, iar pacienții cu arsuri severe sunt încă transferați de urgență în străinătate la clinici din Europastirileprotv.ro. Infecțiile nosocomiale – bacteriile contractate în spitale – continuă să ucidă pe ascuns; multe dintre victimele Colectiv au murit nu din cauza arsurilor, ci din cauza acestor infecții contractate ulterior libertatea.ro, într-un sistem sanitar unde dezinfectanții diluați și nepăsarea au făcut ravagii.

Între timp, o serie de tragedii similare au lovit spitalele din țară: incendii în secții de terapie intensivă la Piatra Neamț, București sau Constanța au curmat alte zeci de vieți, semn că lecțiile nu au fost învățate. Pe plan juridic, justiția s-a mișcat lent și ezitant: dosarul Colectiv s-a finalizat abia după 7 ani de procese, iar unii condamnați – inclusiv un fost primar de sector (Cristian Popescu Piedone – au fost eliberați după numai un an.

Reformele anunțate s-au împotmolit în birocrație și indiferență.
Concluzia amară, la un deceniu distanță, este că sistemul care a permis tragedia de la Colectiv a rămas, în esență, neschimbat. Promisiunile făcute atunci s-au risipit, lăsând în urmă un sentiment de deja-vu dureros pentru societate și pentru victimele de ieri și de astăzi.

Tragedia Colectiv și șocul care a zguduit România

În seara de 30 octombrie 2015, un incendiu izbucnit în clubul Colectiv din București a declanșat una dintre cele mai mari tragedii din istoria post-decembristă a României. Într-un spațiu industrial improvizat ca local de concerte, sute de tineri asistau la recitalul trupei rock Goodbye to Gravity. La ora 22:32, artificiile de pe scenă au aprins buretele antifonant de pe unul din stâlpi, flăcările s-au extins rapid și au cuprins tavanul clubului în doar 153 de secunde, libertatea.ro. Ce a urmat a fost un haos de nedescris: singura ușă de evacuare, îngustă și parțial blocată, a dus la o busculadă fatală. Oamenii s-au împiedicat pe rândul îngust din containerul – metal ce ținea loc de ieșire, iar mulți au rămas captivi într-un infern de fum toxic și foc. 27 de tineri au murit chiar în acea noapte în clubul transformat în capcană, iar alte 37 de victime s-au stins în săptămânile următoare în spitale, din cauza arsurilor și a complicațiilor suferite. Bilanțul final, cutremurător, a ajuns la 64 de morți și peste 100 de răniți spitalizați, mulți cu arsuri grave pe suprafețe întinse ale corpului. A fost cel mai grav incendiu dintr-un club românesc și cel mai mare dezastru de acest fel de după 1989.

Dimensiunea tragediei a șocat profund opinia publică. S-a constatat imediat că clubul funcționa fără autorizație de securitate la incendiu, deși fusese controlat de pompieri în prealabil. Norme elementare fuseseră ignorate: burete antifonic inflamabil, lipsa sprinklere-lor și a mai multor ieșiri de urgență libertatea.ro. În următoarele zile, furia și durerea populației s-au transformat într-o mișcare de protest de o amploare nemaiîntâlnită. Aproximativ 80.000 de oameni au ieșit pe străzile Capitalei și ale marilor orașe, într-un marș al tăcerii și al revoltei față de corupția sistemică ce a permis funcționarea clubului ca o capcană mortală romania.europalibera.org. Sloganul „Corupția ucide!” a răsunat în București, reflectând convingerea că neglijența și corupția autorităților locale și centrale – de la primărie, la structurile de avizare și control – au stat la baza catastrofei. Presiunea străzii a dus rapid la demisia guvernului condus de Victor Ponta și a primarului Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, cel care semnase funcționarea clubului fără a verifica normele PSI. Pentru moment, se părea că sacrificiul de la Colectiv va genera o schimbare autentică: clasa politică promitea introspecție și reforme, iar societatea civilă își redescoperise vocea și solidaritatea.

Autoritățile nou instalate – un guvern tehnocrat condus de Dacian Cioloș după căderea cabinetului Ponta – au anunțat o serie de măsuri urgente. Sistemul medical a fost declarat drept prioritate absolută: s-a vorbit despre construirea de spitale specializate pentru arși, despre dotarea secțiilor de terapie intensivă la standarde moderne și despre toleranță zero față de nereguli. De asemenea, anchete penale au fost deschise pe mai multe paliere: împotriva patronilor clubului, a primarului Piedone și a funcționarilor implicați, dar și o investigație separată privind posibilul malpraxis și gestionarea defectuoasă a răniților în spitale. Așteptările erau imense; familiile victimelor și opinia publică cereau nu doar dreptate în justiție, ci și garanția că așa ceva nu se va mai repeta. Tragedia de la Colectiv devenise un punct de cotitură în conștiința națională, un moment zero de la care România spera să renască mai responsabilă. Din nefericire, entuziasmul schimbării s-a lovit în curând de inerția unui sistem bine înrădăcinat în vechile metehne.

Spitale de mari arși inexistente: promisiuni rămase în fum

Una dintre cele mai dureroase revelații în urma tragediei Colectiv a fost incapacitatea sistemului medical de a trata arsurile grave. În 2015, România nu avea practic niciun centru specializat în îngrijirea marilor arși, ci doar câteva paturi răzlețe în vechi secții de chirurgie plastică, improvizate drept compartimente de arși la București, Timișoara, Iași sau Brașov. Astfel, imediat după Colectiv, zeci de pacienți cu arsuri profunde au trebuit transferați de urgență în străinătate, la clinici din țări ca Israel, Austria, Belgia, Olanda sau Germania, unde existau condiții adecvate de tratament. Transferurile s-au făcut însă cu întârziere și cu mare dificultate, în parte și din cauza declarațiilor iresponsabile ale ministrului Sănătății de atunci, Nicolae Bănicioiu, care insista că „avem tot ce ne trebuie” și că răniții pot fi tratați în țară romania.europalibera.org. Realitatea din spitalele bucureștene a contrazis dureros aceste asigurări: secțiile erau depășite, arși în stare critică erau tratați în saloane neizolate, fără aparatură suficientă, iar riscul de infecții era enorm. Mulți experți au spus că dacă unii pacienți ar fi fost trimiși mai repede peste hotare, șansele lor de supraviețuire ar fi crescut considerabil.

În fața acestei situații scandaloase, autoritățile au promis drept răspuns construirea de unități moderne pentru mari arși, care să asigure că niciun rănit nu va mai fi nevoit să-și caute salvarea dincolo de granițe. S-au identificat trei proiecte majore: unul la Timișoara, unul la Târgu Mureș și unul la București, ultimul dedicat copiilor cu arsuri grave. Aceste centre, finanțate parțial printr-un împrumut al Băncii Mondiale, urmau să fie dotate cu săli de operație specializate, terapie intensivă cu circuite sterile, săli de băi speciale pentru arși și chiar heliporturi pentru transport aerian. Oficial, proiectele au demarat în anii 2017-2018, însă birocratia și incompetența și-au spus cuvântul. Timp de aproape 7 ani de la Colectiv nu s-a turnat nicio fundație de spital nou, planurile rămânând blocate prin sertarele Ministerului Sănătății. Abia în 2022 – la insistențele unui nou ministru și sub spectrul pierderii finanțării – șantierele celor trei centre au fost pornite efectiv. Astăzi, la un deceniu de la tragedie, niciunul nu este încă deschis. Cel mai avansat este centrul de la Timișoara (circa 80% finalizat), care ar urma să fie gata la sfârșitul acestui an stirileprotv.ro Centrul de la Târgu Mureș este prognozat pentru primăvara anului viitor, iar cel pentru copii de la Spitalul “Grigore Alexandrescu” din Capitală abia spre sfârșitul anului viitor. Cu alte cuvinte, primele spitale veritabile pentru arși din România vor apărea la 11 ani după Colectiv, dacă termenele optimiste vor fi respectate.

În prezent, România dispune de doar 18 paturi care îndeplinesc criteriile de tratare a marilor arși stirileprotv.ro – un număr infim pentru o țară cu peste 19 milioane de locuitori. Mai grav, chiar și aceste paturi sunt într-o zonă gri: în București, la Spitalul Floreasca, singurul compartiment de arși grav din țară a fost retrogradat recent la nivelul de „unitate funcțională de arși”, deoarece nu respecta normele (instalație de ventilație inadecvată, spații improprii) stirileprotv.ro. După un focar de infecție fungică (Candida auris) izbucnit în vara lui 2025, secția de la Floreasca a fost închisă temporar, iar numărul de paturi a fost redus de la 6 la 4 pentru a crea condiții conforme de izolare. Acest episod revoltător – candida depistată la 3 pacienți arși și amenzi pentru lipsa ventilației și a dezinfectanților autorizați – ilustrează eșecul sistemului de a menține măcar aparența de progres. Oficialii recunosc că în cazul oricărei tragedii cu multiple victime arse, România încă ar trebui să ceară ajutor extern: „Pacienții care nu pot fi tratați în România vor fi transferați imediat în spitalele din Europa”, admite actualul ministru al Sănătății stirileprotv.ro. Acest scenariu s-a și repetat de curând. În august 2023, exploziile de la Crevedia (Dâmbovița) au rănit grav peste 50 de oameni; 12 pacienți cu arsuri între 40-80% din suprafața corporală au fost trimiși de urgență la clinici din Belgia, Italia, Norvegia și Germania, neputând fi îngrijiți adecvat în țară. Faptul că, după atâtea investiții ratate și promisiuni, salvarea marilor arși vine tot „de pe alte meleaguri” este o dovadă vie a stagnării.

Întârzierea acestor centre nu se măsoară doar în ani, ci în vieți omenești pierdute. Specialiștii în medicină de urgență subliniază că primele 24-48 de ore de la accident sunt cruciale pentru un ars grav. Or, transferurile în afara țării implică ore prețioase pierdute cu stabilizarea și transportul. Unii pacienți nici nu rezistă până la avionul militar. Și chiar și pentru cei salvați, trauma de a fi departe de familie, într-o țară străină, se adaugă suferințelor fizice. Costurile sunt și ele uriașe: România a plătit zeci de milioane de euro în acest deceniu către spitale din străinătate pentru tratarea pacienților arși, fonduri care ar fi putut fi investite în propriile centre de excelență. În tot acest timp, autoritățile locale s-au complăcut în inaugurări de fațadă: mici compartimente de arși „modernizate” în spitale județene, cu 1-2 paturi și aparatură minimală, insuficiente în caz de dezastru major. Concluzia tristă este că, la 10 ani după Colectiv, dacă un incendiu similar ar izbucni mâine cu zece victime arse critic, situația ar fi la fel ca atunci: nu am avea unde să le tratăm în țară. Cuvintele unui medic chirurg plastician sună ca un avertisment sumbru: „Dacă azi se întâmplă un incendiu cu 10 arși, e la fel ca atunci” – sistemul nu s-a schimbat, pacienții ar sfârși tot pe drum spre clinici străine sau, mai rău, în spitale românești nepregătite.

Infecțiile nosocomiale: ucigașul tăcut tolerat de sistem

Un alt aspect scandaloas al tragediei Colectiv a fost numărul mare de victime răpuse de infecțiile intraspitalicești, nu de arsuri în sine. În sălile de operație și secțiile ATI unde au ajuns răniții, bacteriile periculoase își făceau deja de cap de ani de zile. După Colectiv, presa a descoperit că în cel puțin 23 de dosare medicale ale răniților erau consemnate infecții nosocomiale grave – Staphylococcus, Pseudomonas, Acinetobacter etc. – însă în niciun raport medico-legal aceste infecții nu au fost trecute ca factor cauzator al deceselor. Cu alte cuvinte, oficial, toți pacienții au „murit de arsuri”, deși mulți au supraviețuit fazei acute doar pentru a fi doborâți de septicemii în spitale. Această mușamalizare prin omisiune a stârnit revolta publicului și a familiilor victimelor, care și-au dat seama că sistemul prefera să-și ascundă propriile erori în loc să le recunoască. Mama uneia dintre fetele decedate mărturisea amar: „Dacă aș dezgropa trupul fiicei mele, aș găsi și ADN-ul klebsielelor care au omorât-o”, referindu-se la bacteria agresivă Klebsiella, contractată în spital. În cele din urmă, sub presiunea mediatică, Parchetul General a deschis în 2017 un dosar penal privind infecțiile nosocomiale post-Colectiv, investigând posibile fapte de abuz și neglijență în serviciu la nivelul Ministerului Sănătății și spitalelor. Însă în mai 2018, dosarul a fost clasat pe motivul că „faptele nu au fost constatate cu certitudine”, practic concluzionându-se că nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru infecții, în absența unui cadru legal clar. Ulterior, dosarul a fost redeschis și re-clasat de încă două ori, într-un joc juridic absurd care, la 10 ani distanță, nu a adus vreo inculpare. Niciun manager de spital, niciun demnitar din sănătate nu a răspuns penal pentru aceste infecții ucigașe, iar asta trimite un mesaj grav: că moartea unor pacienți din cauza mizeriei din spitale rămâne nepedepsită.

Cazul Colectiv a scos la lumină și o altă bombă cu ceas: dezinfectanții diluați folosiți în aproape toate spitalele din România. În primăvara lui 2016, o anchetă jurnalistică celebră condusă de Cătălin Tolontan a dezvăluit că firma Hexi Pharma furnizase ani la rând biocide către sute de spitale, produse care aveau concentrații active dezinfectante și de 10 ori mai mici decât eticheta. Acest scandal al dezinfectanților – în care s-a dovedit că o companie, protejată de complicitatea unor funcționari, vindea practic apă colorată în loc de substanțe antimicrobiene – a zdruncinat din temelii încrederea în sistemul sanitar. S-a făcut legătura directă cu tragedia Colectiv: în spitalele care au tratat victimele, microbii prosperau și din cauză că suprafețele și instrumentarul nu erau dezinfectate corect, soluțiile fiind ineficiente. Hexi Pharma opera sub protecția unor contracte preferențiale cu statul de peste un deceniu, iar investigațiile au indicat și un posibil circuit de șpăgi: firma mamă din Cipru a patronului transfera bani înapoi în țară pentru a un­ge decidenți din spitale și ministere ro.wikipedia.org. Scandalul a culminat tragic cu moartea suspectă a patronului Hexi, Dan Condrea, într-un accident auto considerat de mulți drept o sinucidere misterioasă, și cu un proces penal finalizat abia în 2021, când compania (deja în faliment) a fost amendată, iar directorii săi condamnați cu suspendare. Efectele în sistem, însă, au fost minime: s-au emis norme mai stricte privind licitațiile de biocide și raportarea infecțiilor, dar implementarea lor rămâne laxă. În continuare, infecțiile nosocomiale sunt masiv subraportate în România, fenomen recunoscut chiar de autorități. Medicii epidemiologi estimează că numai aproximativ 5% din infecțiile reale sunt raportate oficial, restul fiind trecute sub tăcere sau codificate impropriu, pentru a nu „păta” reputația spitalelor.

Între timp, România a ajuns în topul european la rezistența bacteriilor la antibiotice, semn că microbii din spitalele noastre au devenit din ce în ce mai greu de ucis. Fostul ministru al Sănătății Alexandru Rafila avertiza recent că, în ritmul actual, infecțiile asociate actului medical ar putea deveni prima cauză de deces în spitale, depășind bolile cardiovasculare sau cancerul. Declarația sa vine pe fondul unei creșteri alarmante a cazurilor de infecții cu germeni multi-rezistenți, precum ciuperca Candida auris, un agent patogen emergent extrem de greu de tratat. În vara lui 2025, un focar de Candida auris la Spitalul Floreasca – unde, reamintim, erau internați pacienți arși – a arătat cât de vulnerabile sunt unitățile sanitare: trei pacienți au fost colonizați cu ciuperca periculoasă, spitalul a trebuit să suspende internările, iar ancheta a scos la iveală nereguli șocante (lipsa unui sistem de ventilație adecvat în secția de arși și folosirea de biocide neautorizate în curățenie). Ministerul Sănătății a dat amenzi, dar problema de fond rămâne: infecțiile continuă să fie un ucigaș tăcut, tolerat de un sistem ce preferă să le ascundă sub preș decât să le combată frontal. Degeaba se schimbă ministrii și se scriu strategii; pe holurile spitalelor românești persistă un miros greu – amestec de dezinfectant ieftin și infecție – care amintește că, dincolo de tragediile bruște precum incendiile, se consumă zilnic o tragedie lentă, cu victime dispersate și anonime. În ultimii ani, raportările arată sute de decese anual din cauza infecțiilor contractate în spitale, însă specialiștii spun că cifra reală este de ordinul miilor. Faptul că în conștiința publică s-a împământenit sintagma „te duci la spital și iei microbi de mori cu zile” arată pierderea încrederii într-un sistem care, paradoxal, ar trebui să vindece, nu să îmbolnăvească.

Tragedii în serie: istoria care se repetă în spitale

Anul 2020 avea să reînnoiască coșmarul unui incendiu mortal în sistemul medical românesc. Pe 14 noiembrie, în plină pandemie de COVID-19, un incendiu violent a cuprins secția de ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț. A fost nevoie de numai câteva minute pentru ca flăcările să transforme salonul de terapie intensivă într-o vâlvătaie alimentată de oxigenul din tuburile pacienților. 10 bolnavi de COVID au murit carbonizați pe loc, alți 5 au decedat ulterior din cauza arsurilor și a intoxicației cu fum romania.europalibera.org. Un medic de gardă, care a sărit în foc încercând să-și salveze pacienții, a suferit arsuri pe 75% din corp și a fost el însuși transportat de urgență la o clinică din Belgia. Șocant a fost și cauza probabilă a incendiului: o candelă aprinsă într-un salon de terapie intensivă, de către o asistentă care voia să aducă alinare unui pacient pe moarte. Flacăra lumânării a aprins atmosfera saturată de oxigen, declanșând dezastrul. Ancheta a scos la iveală că managerii spitalului nu reevaluaseră deloc riscurile și nu asiguraseră ventilația corespunzătoare a saloanelor ATI, deși știau că concentrația de oxigen crescuse periculos odată cu tratarea bolnavilor de COVID. În plus, spitalul trecuse prin 10 manageri în 1 an, toți numiți politic, într-un carusel al incompetenței. Incendiul de la Piatra Neamț a fost un deja-vu macabru: imagini cu pompieri scoțând pacienți intubați pe geam, scene de groază ce au readus în discuție precaritatea infrastructurii spitalicești. Președintele de atunci al CJ Neamț declara cinic că spitalul era „ca un brad de Crăciun” din cauza instalațiilor improvizate, deși tocmai autoritățile locale patronaseră acel haos.

La doar două luni distanță, pe 29 ianuarie 2021, un alt incendiu izbucnea la Institutul Matei Balș din București, una dintre cele mai mari unități COVID din țară. Flăcările au cuprins în zori un pavilion plin cu pacienți. 4 persoane au murit pe loc (trei arse în paturi, una sufocată), iar în următoarele săptămâni bilanțul s-a agravat la 17 decese, pe fondul complicațiilor suferite de răniți. Martorii au povestit scene șocante: bolnavi înveliți în cearșafuri încercând să iasă pe geam, personal medical depășit de situație. Cauza incendiului de la Balș nu este clarificată nici astăzi – se bănuiește un scurtcircuit sau suprasarcina instalației electrice improvizate pentru încălzire. Ancheta trenează, cu expertize tehnice neterminate după 4 ani. Între timp, pavilionul distrus zace nefolosit, iar amintirea acelui eveniment s-a estompat odată cu valurile pandemiei. Dar pentru rudele victimelor, durerea este vie și amplificată de lipsa unui responsabil: nicio persoană nu a fost pusă oficial sub acuzare pentru ucidere din culpă în dosarul Balș până acum.

Seria neagră a continuat. Pe 25 decembrie 2020, chiar în ziua de Crăciun, un incendiu izbucnea la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iași: un pacient a ars pe patul său și a murit, alții au fost evacuați cu intoxicații. Cauza? Un alt pacient a făcut foc într-un salon, iar personalul a reacționat tardiv. Nici acolo nu a fost găsit vreun vinovat, ancheta rămânând in rem, adică fără suspecți nominalizați. În octombrie 2021, la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, un incendiu fulgerător la ATI a ucis 7 pacienți COVID, unii arși de vii în paturi. Imaginile cu clădirea veche în flăcări și cadrele medicale disperate pe acoperiș au îngrozit din nou țara. Uluitor, s-a aflat ulterior că spitalul nu avea autorizație de securitate la incendiu, conducerea nici măcar nu o solicitase, deși instala paturi ATI peste capacitatea electrică a clădirii. După tragedie, președintele Klaus Iohannis a rostit o frază amar de adevărată: „Din păcate, statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii”. Era o recunoaștere la cel mai înalt nivel că toate aceste dezastre – de la Colectiv încoace – sunt simptomele unui stat incapabil să-și apere oamenii, în spitale ori în alte situații de urgență.

Incendiile de la Piatra Neamț, Balș, Constanța (și să nu uităm și un altul la Spitalul Județean Ploiești în noiembrie 2021, unde au ars de vii doi pacienți COVID) au un numitor comun: infrastructură precară, improvizații, management deficitar. Toate spitalele implicate erau clădiri vechi, supraaglomerate și forțate să funcționeze peste limitele lor, fie din cauza pandemiei, fie pur și simplu din cronicizarea subfinanțării. Sistemul a reacționat previzibil după fiecare tragedie: controale bruște ale ISU în spitale, demiteri de manageri, promisiuni de alocări bugetare pentru reparații. Însă, în absența unei strategii coerente, totul a fost pansament pe rană. S-a creat chiar și o expresie tristă: „sindromul Colectiv” – adică mobilizarea și panica temporară de după un dezastru, urmate de uitare și revenire la vechile obiceiuri.

Din păcate, nota de plată s-a mărit: zeci de oameni nevinovați, deja vulnerabili (bolnavi în ATI), au pierit în flăcări sau sufocați. În mod cutremurător, unii erau supraviețuitori ai Colectiv. De pildă, la Constanța, printre victime s-a numărat o femeie tânără care scăpase din incendiul din 2015 doar pentru a fi răpusă de foc în spital, șase ani mai târziu, semn că destinul tragic i-a ajuns din urmă într-un sistem ce nu a știut s-o protejeze. Fiecare astfel de eveniment a reînnoit trauma colectivă. Dar, totodată, cu fiecare nou incendiu, protestele au fost tot mai firave sau inexistente. La Piatra Neamț abia s-au adunat câteva zeci de oameni să aprindă lumânări; la Balș și Constanța, indignarea publică s-a consumat mai mult online. Pandemia și oboseala societății au amorțit parcă reacția civică. În ciuda declarațiilor de moment ale politicienilor – care s-au arătat „șocați” și „indignați” de fiecare dată – realitatea este că lecțiile nu au fost însușite. Spitalele românești, în mare parte, au rămas în continuare vulnerabile la incendii, cu circuite electrice defectuoase, cu butelii de oxigen înghesuite în saloane fără ventilație și cu personal suprasolicitat. Iar cel mai grav, sentimentul de impunitate persistă: niciun „pește mare” din sistem nu a fost pedepsit exemplar ca să descurajeze repetarea acestor tragedii. În lipsa responsabilității, istoria s-a repetat și riscă să o mai facă.

Dreptate întârziată: vinovați fără vină în ochii justiției

În plan juridic, dosarele acestor tragedii reflectă același ritm greoi și sinuos al justiției române. Cazul Colectiv, deși finalizat în primă instanță în 2019 și definitiv în 2022, a evidențiat probleme majore. Sentința finală în dosarul Colectiv a venit abia după 6 ani și jumătate de la incendiu, la 12 mai 2022. Curtea de Apel București i-a condamnat pe cei considerați responsabili: patronii clubului au primit pedepse între 6 și 11 ani de închisoare, pirotehniștii aproape 7 ani, iar fostul primar Piedone 4 ani cu executare pentru abuz în serviciu. De asemenea, doi ofițeri ISU acuzați că ignoraseră neregulile clubului au fost condamnați la câte 8 ani și 8 luni. La aflarea verdictului, familiile victimelor au simțit o ușurare – în sfârșit, după lungi amânări și termene, justiția părea să fi făcut dreptate, chiar dacă pedepsele li s-au părut unora prea blânde față de gravitatea consecințelor.

Însă această liniște a fost de scurtă durată. În iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis un recurs extraordinar în dosarul Colectiv, iar efectul a fost șocant: Cristian Popescu Piedone a fost achitat și eliberat din închisoare după doar un an petrecut în detenție. Judecătorii au considerat că fapta sa de abuz în serviciu nu a fost corect încadrată juridic. În schimb, recursurile celorlalți inculpați au fost respinse – așa încât Piedone a devenit un caz singular de eliberare. Fostul primar și-a redobândit chiar dreptul de a ocupa funcții publice. Această decizie controversată a lovit în sufletele familiilor victimelor ca un nou trăsnet. O mamă îndoliată spunea că simte cum copilul i-a fost „omorât a doua oară” de statul care nu e în stare să facă dreptate. Piedone, care între timp fusese ales primar la Sectorul 5, a ieșit triumfător din penitenciar, întâmpinat de susținători, și nu și-a exprimat niciun regret pentru cele întâmplate – dimpotrivă, s-a prezentat drept o victimă a sistemului. În mod simbolic amar, statul român a ajuns chiar să îi datoreze lui Piedone daune morale de 100.000 de euro, conform unei decizii judecătorești ulterioare, ca despăgubire pentru perioada petrecută după gratii înainte de achitare. Acest epilog întortocheat al dosarului Colectiv lasă impresia că, până la urmă, nici măcar puțina dreptate obținută nu a fost durabilă.

În dosarele celorlalte tragedii, situația e la fel de dezamăgitoare. Pentru incendiul de la Piatra Neamț, Parchetul General a trimis în judecată abia în 2022 câțiva foști manageri interimari ai spitalului, acuzați de ucidere și vătămare din culpă, precum și de neluarea măsurilor de securitate la incendiuromania.europalibera.org.. Este pentru prima oară când conducerea unui spital este pusă sub acuzare penală pentru un incendiu de spital – o premieră judiciară salutată de unii ca semn de responsabilizare. Totuși, procesul se mișcă greu, cu numeroase expertize tehnice în curs și audieri ce par fără sfârșit. La Matei Balș, ancheta e și mai încâlcită: după aproape 4 ani, abia s-a stabilit că e vorba de infracțiunea de distrugere din culpă, nu de ucidere, și nu a fost inculpată nominal nicio persoană încă. Două spitale afectate – Balș și Infecțioase Constanța – stau prinse între comisii de expertiză și declinări de competență între parchete. În cazul tragediei de la Constanța 2021, ancheta e la început, cu probe depozitate anevoios și specialiști puțini, după cum admitea chiar procurorul de caz: „avem specialiști puțini și accidente multe… numai audierile vor dura o lună sau două”. Aceste cuvinte ilustrează perfect imaginea unei justiții copleșite și reactive, care găsește scuze în loc de rezultate.

De asemenea, nimeni din vârful ierarhiei medicale nu a fost deranjat. Raed Arafat, șeful DSU, prezent la intervențiile de la Colectiv și Balș, a fost audiat ca martor, dar nu inculpat, deși unii l-au acuzat de coordonare defectuoasă a intervențiilor sau a transferurilor tardive. Nicolae Bănicioiu, fostul ministru care a gestionat criza Colectiv în primele zile, a fost și el investigat într-un dosar separat pentru abuz în serviciu și declarații false (fiindu-i imputat refuzul ajutorului extern atunci), dar dosarul său a fost clasat de DNA în 2020, nesesizându-se fapte penale clare. În mod general, se observă un fenomen al impunității pe verticală: justiția mai pedepsește un patron de club, un electrician, un asistent, însă pe lanțul decizional superior responsabilitatea se „diluează” până dispare. Un exemplu grăitor este dosarul „Maternitatea Giulești” (incendiul din 2010 unde au murit bebeluși): singura condamnată cu executare a fost o asistentă medicală, în timp ce managerul și alții au primit cu suspendare. Acest tipar se repetă.

În ochii opiniei publice, aceste evoluții transmit mesajul că justiția este prea lentă și prea blândă ca factor de prevenție. Durează atât de mult până se dau verdicte finale, încât impactul lor civic dispare. Iar când pedepsele sunt percepute ca simbolice sau inculpații găsesc portițe de scăpare, încrederea în statul de drept se erodează și mai mult. Pentru părinții, frații și prietenii celor dispăruți la Colectiv, fiecare amânare judiciară și fiecare achitare sunt noi săgeți în inimă. Ei luptă în continuare în tribunale, la CEDO, ori în spațiul public, pentru memoria celor dragi și pentru schimbarea sistemului care le-a răpit viețile. Dar lupta este inegală și epuizantă. În tot acest timp, unii dintre cei considerați responsabili revin la funcții publice sau își văd de viață, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Astfel, la 10 ani de la Colectiv, dreptatea rămâne parțial făcută și tardiv administrată, iar sentimentul general este că sistemul își protejează mai abitir propriii oameni decât își protejează cetățenii.

Zece ani pierduți: lecții neînvățate și speranțe în așteptare

Un deceniu după Colectiv, România se află într-un paradox dureros. Pe de o parte, conștiința publică a evoluat: există o intoleranță mai mare față de corupție și incompetență declarată, iar presa și societatea civilă stau mai vigilent de gardă. Protestele din 2015 au generat inițiative civice, ONG-uri noi (inclusiv ale supraviețuitorilor Colectiv, cum ar fi Asociația GTG 3010), campanii pentru siguranța la incendiu și pentru transparența în spitale. Tinerii medici vorbesc mai deschis despre probleme, iar pacienții își cunosc mai bine drepturile. Pe de altă parte, sistemul politic și administrativ pare să fi rămas cantonat în vechile reflexe, reformându-se mai mult pe hârtie. Multe dintre figurile care ocupau funcții de decizie în 2015 sunt încă prezente, direct sau prin apropiați, în posturi cheie. Promisiunile lor s-au transformat de prea multe ori în simple sloganuri electorale. S-au schimbat miniștri ai sănătății (nu mai puțin de 8 după Colectiv), fiecare venind cu propriul „plan de reforma a spitalelor”, dar puține s-au concretizat. S-au cheltuit bani pe studii de fezabilitate pentru spitale regionale și centre de arși care n-au mai fost construite. Corupția mică și mare continuă să dreneze resurse: de la achiziții supraevaluate (echipamente medicale la prețuri triple, construcții întârziate intenționat pentru „actualizări” de contracte) până la angajări pe pile în sistemul sanitar, totul subminează în continuare încrederea publicului.

Poate cel mai grav, s-a instalat în rândul cetățenilor un sentiment de resemnare. După Colectiv, mulți tineri și-au pus speranța că acela a fost punctul de cotitură – că generația lor va schimba România. Zece ani mai târziu, entuziasmul s-a domolit. Unii dintre cei mai vocali activiști de atunci au emigrat între timp, dezamăgiți de ritmul lent al schimbării. Medicul Ruxandra Geambașu, care și-a pierdut singurul copil în incendiul din Colectiv, spunea recent cu o tristețe imensă: „România e condamnată. E un neam vechi și obosit, care și-a îndeplinit menirea”, sugerând că țara pare lipsită de vitalitate și simț civic, incapabilă de un nou început. Cuvintele ei sunt tulburătoare, dar reflectă deziluzia multora care au sperat într-o schimbare radicală. Atunci, în noiembrie 2015, zeci de mii de oameni au scandat „Jos corupția!”, iar guvernanții păreau să asculte. Astăzi, protestele abia mai adună câteva sute de participanți, indiferent câte scandaluri ies la iveală, semn că societatea a obosit să mai spere.

Și totuși, nu totul este pierdut. Încet, sub presiunea Uniunii Europene și a societății civile, unele reforme încep să prindă contur. Legislația privind situațiile de urgență a fost îmbunătățită – de pildă, s-au înăsprit pedepsele pentru nerespectarea normelor PSI și s-a introdus obligativitatea avizelor de securitate la incendiu înainte de deschiderea oricărui local public (lecție directă de la Colectiv). Inspectoratele pentru Situații de Urgență au primit dotări mai bune, iar pompierii fac periodic exerciții și controale, chiar dacă uneori doar de fațadă. În domeniul sanitar, subiectul infecțiilor nosocomiale nu mai este un tabu total: se publică (timid) rapoarte semestriale cu incidența infecțiilor, se discută despre antibioticile date excesiv și se caută soluții, de la noi laboratoare de microbiologie la formarea de epidemiologi. Mentalitățile se schimbă greu, dar se schimbă. Dacă la Colectiv un ministru se lăuda mincinos că „are de toate” în spitale, la incendiul de la Constanța succesorul lui a recunoscut public că „statul a eșuat”, ceea ce e un pas spre asumare. Mai rămâne pasul spre acțiune.

Cei zece ani scurși au demonstrat că nu există soluții magice sau imediate. Reconstrucția sistemului e un maraton, nu un sprint. Dar fiecare zi de întârziere se măsoară în vieți irosite. Generația care a protestat la Colectiv se apropie acum de 30-40 de ani. Mulți au copii, pe care i-ar dori crescuți într-o țară unde să nu le fie teamă să intre într-un club sau într-un spital. Întrebarea care planează în aer la această tristă aniversare de 10 ani este: „Ce s-a schimbat cu adevărat?”. Răspunsul onest, oricât de incomod, ar fi: prea puține. Promisiunile de reformă s-au aprins intens ca un foc de paie, dar s-au stins repede, lăsând în urmă același sistem ruginit. Iar cea mai mare tragedie ar fi ca acest adevăr să ne împingă spre resemnare totală. Memoria celor 64 de tineri decedați la Colectiv și a tuturor celorlalți pierduți în incendiile și infecțiile ulterioare merită mai mult. Fiecare nume din acea listă dureroasă ne obligă moral să nu uităm și să nu iertăm nepăsarea. Peste alți 10 ani, ideal ar fi să privim în urmă la 2025 și să putem spune: „Atunci, în sfârșit, România s-a trezit și a început să se schimbe”. Pentru asta însă, ceasul ticăie, iar schimbarea trebuie să înceapă cu adevărat acum – în spitale, în justiție, în administrație și în fiecare dintre noi. Numai așa sacrificiul de la Colectiv nu va fi fost în zadar.

Surse:

• HotNews – „9 ani de la Colectiv și nicio secție de spital pentru mari arși: Dacă azi se întâmplă un incendiu cu 10 victime, e la fel ca atunci”
• Știrile ProTV – „Ministrul Sănătății explică de ce, la 10 ani de la Colectiv, România nu poate trata marii arși: Pacienții mor cu zile”
• Știrile ProTV – „La 10 ani de la Colectiv, România are doar 18 paturi pentru mari arși. Cele trei centre promise sunt încă în construcție”stirileprotv.rostirileprotv.ro
• G4Media – „România, tot fără centre de mari arși, la peste 9 ani de la tragedia din clubul Colectiv”
• Știrile ProTV – „Focar de Candida auris la Centrul de arși de la Floreasca”
• Libertatea – „10 ani de la tragedia din Colectiv. România a rămas blocată în același sistem care, periodic, ucide”
• Europa Liberă – „Dosarele Incendiu la ATI: De ce se împotmolește justiția în cauzele tragediilor din spitale”
• Europa Liberă – „Colectiv: Imagini din urmă cu patru ani care nu trebuie uitate”romania.europalibera.orgromania.europalibera.org
• Știrile ProTV – „Piedone a fost eliberat. Înalta Curte i-a admis recursul în casație în dosarul Colectiv”
• Wikipedia – „Incendiul din clubul Colectiv”
• Wikipedia – „Criza dezinfectanților diluați (România, 2016)”
• G4Media – „Noi date despre victimele din cazul Crevedia: 12 răniți au fost transferați în străinătate”g4media.ro